Federaţia Voievod

Arhiv 2013

O şansă pentru Alecu. Rugăm implicarea D-tră

Nu am putut trece cu vederea , este un caz strigător la cer . Totuși cred că sunt în Moldova oameni care nu sunt indiferenți și vor da o mînă de ajutor. Tinerii de la Voievod se vor împlica în ajutorul acestui tănăr , măcar cu ce putem.

O şansă pentru Alecu

Mă simt neputincioasă. Nu-mi rămâne decât să mă rog lui Dumnezeu pentru fiul meu

Lilia era nespus de bucuroasă când a văzut că fiul ei de 26 de ani, Alecu, a început să mişte puţin mâinile. „Pentru noi, acesta este un mare progres”, spune mama. Atunci când a crezut că a depăşit toate greutăţile vieţii, soarta i-a mai aplicat o lovitură. „Fiul meu şi-a fracturat coloana vertebrală şi acum este ţintuit la pat. Avea atât de multe planuri”, ne povesteşte Lilia Bodurev. Cei care i-au sărit în ajutor au fost prietenii şi colegii de clasă. I-au adus din străinătate scaun cu rotile, pat special şi alte echipamente de primă necesitate pentru reabilitare, obiecte care nu sunt de găsit în RM.

Svetlana Panţa

„Asistenţă socială? Bineînţeles că m-am adresat. Am completat o anchetă care conţine nişte întrebări absurde. Dacă ai o maşină de spălat sau un televizor, îţi refuză orice ajutor”. Astăzi, Lilia s-a pomenit într-o situaţie critică, nu mai are bani, pe 9 decembrie trebuie să revină la serviciu, în caz contrar, îşi pierde locul de muncă. În acelaşi timp, nu poate să-l lase pe fiul său singur acasă, tânărul are nevoie de îngrijire individuală. „Mă voi descurca singur”, încearcă Alecu să o încurajeze pe mama. Cu toate acestea, tânărul conştientizează că doar exerciţiile sistematice ar putea să-l pună pe picioare. „Sunt gata să fac orice numai să-mi văd din nou fiul sănătos.”

Soartă unei mame

Am sunat la uşa apartamentului în care locuieşte Lilia şi fiul său. Am rămas surprinsă că mi-a deschis uşa o femeie foarte firavă care s-a dovedit a fi acea mamă curajoasă care, de mai bine de un an, luptă pentru viaţa copilului său. Fiecare pas i se dă cu greutate. „Când aveam trei ani, am căzut într-o groapă cu jăratic. M-am ales cu arsuri grave la un picior. Am stat în spital mai mult de trei ani. De atunci, în fiecare zi, trebuie să-mi pansez piciorul”, povesteşte mama.

Deşi are tată, Alecu nu mai menţine relaţia cu părintele său. Acesta a divorţat de Lilia când băiatul avea câteva luni. „Nu mai puteam suporta atitudinea lui faţă de mine. Îmi reproşa mereu că sunt invalidă şi nimeni nu mai are nevoie de mine”, îşi aminteşte Lilia.

A făcut cunoştinţă cu fostul soţ la şcoala-internat unde a ajuns după ce i-au decedat ambii părinţi. Mama şi-a pierdut viaţa în urma unui accident, când Lilia avea cinci ani. „Când aveam 12 ani, a murit tata. A fost electrocutat”, îşi aminteşte îndurerată Lilia. Femeia spune că greutăţile prin care a trecut au făcut-o superstiţioasă. „Nu ştiu cum să explic? Unul dintre fraţii mei a fost găsit fără suflare lângă casă, iar celuilalt frate i-a căzut un perete peste un picior, fracturându-l în 15 locuri”, povesteşte Lilia.

Însă nu se dă bătută, fiindcă ştie, nu din auzite, că sunt persoane care suferă şi mai mult. „Îmi amintesc perioada când am stat la spital. Atunci am văzut copii care au rămas fără ambele picioare. Îi spun şi fiului meu că trebuie să fim puternici atât timp cât încă mai sunt şanse pentru reabilitare. Sunt persoane bolnave de cancer şi oricum luptă pentru viaţă până în ultima zi”

Viaţa schimbată la 180 de grade

Deşi a absolvit şcoala cu note bune, Alecu a renunţat la studii superioare pentru că îşi dorea să o ajute pe mama. Lilia lucra bibliotecară la Academia de Ştiinţe, iar tânărul s-a angajat ca barman. Viaţa s-a schimbat în câteva clipe, când Alecu, împreună cu prietenii săi, a mers la un bazin de înot. O săritură nereuşită şi tânărul ajunge la spital cu o fractură a colanei vertebrale. Astăzi, Lilia este cea care stă zi şi noapte alături de patul fiului său. Se bucură pentru fiecare progres al fiului, indiferent de cât de minor ar fi acesta. „Conştientizăm că reabilitarea este de lungă durată şi va trebui să avem foarte multă răbdare”, conchide Lilia.

Cel mai mult îşi face griji că, în scurt timp, va trebui să revină la serviciu. Deocamdată, este în concediu pe cont propriu, şi nu are cu cine să-l lase pe Alecu. „Mai cred în minuni. Merg la biserică şi mă rog pentru sănătatea tuturor persoanelor care m-au ajutat. Îl rog pe Dumnezeu să-mi dea puteri. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla cu fiul meu dacă nu voi mai fi”, spune Lilia.

Dacă ar avea posibilitate…

Alecu speră şi crede că într-o bună zi va reveni la viaţa pe care a avut-o până la acea zi blestemată. „Navighez mult pe internet. Am văzut că în Rusia este un echipament special, „Locomat”, care face minuni. Cât de bine ar fi dacă în R. Moldova ar fi măcar un astfel de aparat”, speră Alecu. Însă realităţile din R. Moldova sunt mult prea dure. Lilia spune că nu a fost găsit nici măcar un pat special pentru Alecu ce ar fi dotat cu telecomandă astfel încât fiul său, printr-o simplă apăsare pe buton, să se aşeze mai comod. „Ar fi foarte bine dacă ar avea şi un scaun cu rotile electric. Pe moment, poate mişca mâinile, însă degetele încă nu le simte”, spune resemnată Lilia.

Deşi există şanse care ar putea grăbi procesul de reabilitare a lui Alecu, posibilităţile financiare ale acestei familii formată din două persoane sunt limitate. Trăiesc din pensia pentru invaliditate de gradul trei a Liliei şi din alocaţia socială a tânărului care constituie în total circa 600 de lei. Pe 18 decembrie, Alecu va sărbători 27 de ani, printre persoanele care vor veni să-l felicite tânărul speră să o vadă şi pe ea, fata care i-a fost iubită până în ziua când viaţa lui s-a schimbat la 180 de grade.

Persoanele care vor să dea o mână de ajutor lui Alecu ne pot contacta la numărul de telefon 069456968 sau să ne scrie pe adresa electronică cotidian@jurnal.md

Printre picăturile de sudoare care i se preling de pe frunte atunci când îl ridică şi îl face comod pe Alecu în pat se strecoară şi lacrimile de durere, durere fizică şi durere sufletească. „Mă simt neputincioasă”, spune printre lacrimi