Arhiv 2016

„Voievod” și un șir de ONG-uri, indignați de neglijența miniștrilor liberali (DOC,VIDEO)

 

Mișcarea „Voievod”, Fondul Dezvoltării Ecologice „Ecodava” și „Centrul de cooperare pentru tineret” au chemat autoritățile să examineze legalitatea acțiunilor conducerii unui șir de departamente subordonate liberalilor.

 

Precum a menționat în cadrul unei conferințe de presă, pe 22 iulie, președintele Mișcării de Tineret „Voievod”, Nicolae Pascaru, reprezentanții Partidului Liberal (PL), cărora li s-a încredințat conducerea Ministerului Mediului și Ministerului Transporturilor, au elaborat un document ilegal ce le permite proprietarilor de terenuri să extragă nisip și alte materiale de construcție în cariere, transmite NOI.md.

Documentul, intitulat „Instrucțiunea de utilizare a rezervelor subterane de lîngă trasee”, a fost elaborat de Ministerul Mediului în comun cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Acesta datează din 18 aprilie 2016 și a intrat în vigoare peste o lună – 13 mai. Potrivit directorului Centrului de Dezvoltare pentru Tineret, Dumitru Roibu, acesta permite extragerea materialelor de construcție din carieră în mod arbitrar și fără achitarea taxelor de stat pentru utilizarea zăcămintelor.

„Agenții economici au obținut posibilitatea de a extrage doar nisip, lut și alte resurse, în cantități nelimitate. Acest fapt încalcă flagrant Codul subsolului, ce reglementează clar modul de valorificare a carierelor și controlul asupra resurselor subterane. După finalizarea lucrărilor, ei pot umple cariera cu ce doresc, chiar și cu deșeuri din construcție. Și nimeni nu-i obligă să respecte normele ecologice”, a declarat Roibu.

Nemulțumirea activiștilor a fost generată de faptul că ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, l-a acuzat anterior pe viceministrul Dorin Dușciac, care a semnat documentul controversat, apoi l-a susținut și a legalizat atitudinea abuzivă față de resursele subterane. În acest sens a fost amintită o postare pe rețelele de socializare, în care Munteanu a publicat o scrisoare semnată de Dușciac și a explicat că prin aceasta viceministrul a eliberat o autorizație pentru explorarea ilegală a zăcămintelor de nisip și lut în cadrul efectuării lucrărilor de construcție pe traseele Chișinău-Ungheni-Sculeni și Chișinău-Giurgiulești. Atunci, Dușciac i-a răspuns lui Munteanu că scrisoarea publicată de ministru nu este un act normativ, ci doar o procedură de extragere legală a materialelor de construcție în cariere.

Nicolae Pascaru a solicitat autorităților tragerea la răspundere a reprezentanților PL, care au admis intrarea în vigoare a acestui document. „Liberalii au devenit conducătorii ministerelor și au admis această situație catastrofală. Situația ecologică în locurile în care sînt valorificate carierele s-a înrăutățit considerabil, însă pe liberali nu-i interesează acest lucru. Ei acționează în interesele altul stat și prezintă pericol pentru Moldova”, a menționat Pascaru.

Reprezentanții ONG-urilor au cerut autorităților să clarifice situația în care terenurile țării sînt utilizate neglijent. „Noi am expediat scrisori premierului Pavel Filip, președintelui Parlamentului, Andrian Candu, Procuraturii Generale și CNA-ului cu cerința de a desfășura o anchetă privind utilizarea contrar destinației a resurselor funciare. Intenționăm să primim răspuns la întrebarea privind legalitatea acestei dispoziții și controlul anticorupție”, se arată în apelul reprezentanților mișcării „Voievod”, Fondului Dezvoltării Ecologice „Ecodava” și Centrului de Cooperare pentru Tineret.

 

 

 

 

www.noi.md

Resurse Recomandate

imagine despre federatie

VOIEVOD MAXIMUS-2014

imagine despre federatie

Cupa Regiunilor 2014

imagine despre federatie

Report Pro-Sport Flamingo

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate